Punerea în funcţiune a nivelei laser rotative

Poziţie orizontală

Poziţie verticală

Aşază aparatul de măsură în poziţie orizontală sau verticală pe un suport stabil, montează-l pe stativ (43) sau pe suportul de perete (44) cu unitatea de calibrare.

Datorită înaltei precizii de nivelare, aparatul de măsură reacţionează foarte sensibil la trepidaţii şi schimbări de poziţie. De aceea, asigură‑i o poziţie stabilă pentru a evita întreruperea funcţionării din cauza renivelărilor.

Principalele funcţii ale aparatului de măsură sunt controlate prin intermediul tastelor de pe aparatul de măsură, precum şi prin intermediul telecomenzii (40). Alte funcţii sunt disponibile prin intermediul telecomenzii (40), receptorului laser (41) sau prin Bosch Levelling Remote App vezi Prezentare generală a posibilităţilor de comandă a funcţiilor.

Pentru indicarea pe afişajul (15) al aparatului de măsură se aplică:

  • La prima apăsare a unei taste de funcţii (de exemplu, tasta pentru modul cu linii (5)) sunt indicate setările curente ale funcţiei. La următoarea apăsare a tastei de funcţii, setările sunt modificate.
  • În zona inferioară a afişajului, sunt afişate simbolurile softkey (i) în diferite meniuri. Tastele de funcţii asociate (softkeys) dispuse în jurul afişajului pot fi utilizate pentru a îndeplini funcţiile indicate de simboluri (i) (consultă imaginea B). În funcţie de meniul asociat, simbolurile evidenţiază tastele de funcţii care pot fi utilizate (de exemplu, în meniul modului rotativ, tasta modului rotativ (6)) sau funcţii suplimentare, precum Înainte (), Înapoi () sau Confirmare ().
  • Simbolurile softkey (i) indică, de asemenea, dacă tasta de înclinare în jos/tasta de rotire în sens orar, (3) precum şi tasta de înclinare în sus/tasta de rotire în sens antiorar (4) din meniul actual sunt utilizate pentru înclinarea în jos (▼), respectiv în sus (▲) sau pentru rotirea în sens orar (), respectiv în sens antiorar ().
  • La 5 secunde de la ultima apăsare a tastei, indicatorul revine automat la ecranul de pornire.
  • La fiecare apăsare a unei taste, respectiv la fiecare semnal care ajunge la aparatul de măsură, afişajul (15) este iluminat. Sistemul de iluminare se stinge la aproximativ 1 minut de la ultima apăsare de tastă.

Înclinarea, respectiv rotirea în diferite funcţii poate fi accelerată dacă sunt apăsate prelungit tastele corespunzătoare de înclinare sau de rotire de la aparatul de măsură, respectiv de la telecomandă.

Când aparatul de măsură este deconectat, toate funcţiile revin la setările standard.

Observaţie: După prima punere în funcţiune, precum şi înainte de fiecare începere a operaţiunilor, verificaţi precizia prin vezi Verificarea preciziei aparatului de măsură.

Pentru conectarea aparatului de măsură, apasă tasta de pornire/oprire (11). O secvenţă de pornire va fi prezentată timp de câteva secunde, fiind urmată de activarea ecranului de pornire. Aparatul de măsură proiectează fasciculul laser variabil (8), precum şi punctul pe direcţia normalei în sus (10) prin orificiile de ieşire (9).

  • Nu îndreptaţi fasciculul laser asupra persoanelor sau animalelor şi nu priviţi direct spre acesta, nici chiar de la o distanţă mai mare.

Nivelarea este iniţializată automat şi este indicată de simbolul pentru nivelare care se aprinde intermitent pe afişaj, prin aprinderea intermitentă a fasciculelor laser şi prin aprinderea intermitentă în verde a indicatorului de stare (12) vezi Nivelarea automată.

După efectuarea cu succes a nivelării, apare ecranul de pornire, fasciculele laser se aprind permanent, începe rotirea şi indicatorul de stare (12) se aprinde continuu în verde.

  • Nu lăsaţi nesupravegheat aparatul de măsură conectat şi deconectaţi-l după utilizare. Celelalte persoane ar putea fi orbite de fasciculul laser.

Pentru a deconecta aparatul de măsură, menţine apăsată tasta de pornire/oprire (11) se menţine-o apăsată până când pe afişaj apare simbolul de deconectare.

Dacă se depăşeşte temperatura maximă admisă de funcţionare de 50 °C, este afişat un mesaj de avertizare pentru câteva secunde, iar indicatorul de stare (12) se aprinde intermitent în roşu.

Ulterior, aparatul de măsură este deconectat pentru a proteja dioda laser. După răcire, aparatul de măsură este din nou gata de funcţionare şi poate fi reconectat.

În starea de livrare, aparatul de măsură şi telecomanda inclusă în pachetul de livrare (40), precum şi receptorul laser (41) inclus în pachetul de livrare sunt deja conectate prin Bluetooth®.

Pentru a conecta telecomanda sau receptorul laser, menţine apăsată tasta Bluetooth® (7) până când pe afişaj apare simbolul pentru stabilirea unei conexiuni cu telecomanda/receptorul laser.

Pentru realizarea conexiunii la telecomandă, apasă simultan tasta de rotire în sens antiorar (29) şi tasta de rotire în sens orar (36) de pe telecomandă, până când indicatoarele de stare (33) şi (34) încep să se aprindă intermitent. În timp ce este stabilită conexiunea la telecomandă, indicatorii de stare de pe telecomandă se aprind intermitent şi alternativ în verde.

Pentru stabilirea conexiunii la receptorul laser, menţine apăsate simultan tastele axei X şi axei Y de pe receptorul laser, până când pe afişajul receptorului laser apare mesajul pentru stabilirea conexiunii. În acest caz, te rugăm să respecţi instrucţiunile de utilizare a receptorului laser.

Stabilirea cu succes a unei conexiuni la telecomandă, respectiv la receptorul laser este confirmată pe afişaj.
În cazul stabilirii cu succes a conexiunii la telecomandă, indicatoarele de stare (33) şi (34) la pe telecomandă se aprind în verde timp de 3 secunde.

Dacă nu a fost posibilă stabilirea unei conexiuni, pe ecran apare un mesaj de eroare.
Dacă stabilirea conexiunii la telecomandă a eşuat, indicatoarele de stare (33) şi (34) de pe telecomandă se aprind în roşu timp de 3 secunde.

La aparatul de măsură pot fi conectate simultan 2 receptoare laser care pot funcţiona cu acesta.

Dacă sunt conectate telecomenzi sau receptoare laser suplimentare, cea mai veche conexiune este ştearsă.

Aparatul de măsură este prevăzut cu un modul Bluetooth®, care permite comanda de la distanţă cu ajutorul tehnologiei wireless, prin intermediul unui smartphone cu interfaţă Bluetooth®.

Pentru utilizarea acestei funcţii, este necesară aplicaţia „Bosch Levelling Remote App”. În funcţie de dispozitivul mobil utilizat, o puteţi descărca dintr-un App Store (Apple App Store, Google Play Store).

Pentru informaţii privind cerinţele de sistem necesare pentru o conexiune prin Bluetooth®, accesaţi site-ul web Bosch www.bosch-pt.com.

În cazul comenzii de la distanţă prin Bluetooth®, din cauza condiţiilor slabe de recepţie, se pot produce întârzieri între dispozitivul mobil şi aparatul de măsură.

Funcţia Bluetooth® este activată în mod standard.

Pentru dezactivarea modulului Bluetooth® în vederea comandării de la distanţă prin intermediul aplicaţiei, apasă tasta Bluetooth® (7). De pe ecranul de pornire dispare indicatorul de conexiune prin Bluetooth® (b).

Pentru reactivarea modulului Bluetooth® în vederea comandării de la distanţă prin intermediul aplicaţiei, apasă scurt tasta Bluetooth® (7). Pe afişaj apare simbolul de asociere cu smartphone-ul.
Asigură-te că interfaţa pentru modulul Bluetooth® este activată pe dispozitivul tău mobil.

Realizarea cu succes a asocierii este confirmată pe afişaj. Pe ecranul de pornire, conexiunea existentă este identificată prin indicatorul de conexiune prin Bluetooth® (b).

Dacă nu a fost posibilă stabilirea unei conexiuni, pe ecran apare un mesaj de eroare.

După pornirea aplicaţiei Bosch, se realizează asocierea dintre dispozitivul mobil şi aparatul de măsură. Dacă sunt găsite mai multe aparate de măsură active, selectaţi aparatul de măsură corespunzător. Dacă este găsit un singur aparat de măsură activ, asocierea se realizează automat.

Conexiunea prin Bluetooth® poate fi întreruptă din cauza distanţei excesive sau obstacolelor dintre aparatul de măsură şi dispozitivul mobil, precum şi a surselor de deranjamente electromagnetice. În acest caz, asocierea este pornită automat.

În timpul pauzelor de lucru, poţi aduce aparatul de măsură în modul de repaus. Cu această ocazie, toate setările sunt salvate.

Pentru a activa modul de repaus, apasă scurt tasta de pornire/oprire (11). În meniul următor, apasă în mod repetat tasta de pornire/oprire (11) până când este selectat modul de repaus. Confirmă selecţia cu , apăsând tasta de reglare a înclinării (14).

Alternativ, poţi activa modul de repaus (27) prin intermediul telecomenzii.

Când modul de repaus este activat, pe afişaj apare simbolul modului de repaus. Indicatorul de stare (12) se aprinde intermitent şi în cadenţă lentă în verde. Funcţia de avertizare privind şocurile rămâne activată şi toate setările sunt memorate.

Pentru a dezactiva modul de repaus, apasă scurt tasta de pornire/oprire (11) de pe aparatul de măsură sau tasta pentru modul de repaus (27) de pe telecomandă.

De asemenea, aparatul de măsură poate fi deconectat şi în timp ce se află în modul de repaus. Pentru aceasta, menţine apăsată tasta de pornire/oprire (11) până când pe afişaj apare simbolul de deconectare. Toate celelalte taste ale aparatului de măsură şi ale telecomenzii sunt dezactivate.

De asemenea, poţi activa şi dezactiva modul de repaus şi prin intermediul Bosch Levelling Remote App.

Tastatura aparatului de măsură şi a telecomenzii poate fi blocată prin intermediul Bosch Levelling Remote App. Pe afişajul aparatului de măsură apare simbolul de blocare a tastaturii.

Blocarea tastaturii poate fi anulată după cum urmează:

  • prin Bosch Levelling Remote App,
  • prin oprirea şi repornirea aparatului de măsură apăsând tasta de pornire/oprire (11)
  • sau prin apăsarea simultană a tastelor ▲ / (4) şi ▼/ (3) de pe aparatul de măsură.