Instrucţiuni privind siguranţa pentru ciocan

  • Purtaţi protecţie auditivă. Expunerea la zgomot poate duce la pierderea auzului.
  • Folosiţi mânerul (-ele) suplimentare din setul de livrare al sculei electrice. Pierderea controlului poate cauza vătămări corporale.
  • Ţineţi scula electrică de mânerele izolate atunci când executaţi lucrări la care accesoriul de tăiere poate nimeri conductori electrici ascunşi.Contactul accesoriului de tăiere cu un conductor "sub tensiune" poate pune sub tensiune componentele metalice ale sculei electrice şi provoca electrocutarea operatorului.

  • Începeţi întotdeauna găurirea utilizând o turaţie mică şi cu vârful burghiului aflat în contact cu piesa de prelucrat. La turaţii mai mari, burghiul se poate îndoi dacă este lăsat să se rotească liber, fără a fi în contact cu piesa de prelucrat, provocând răniri.
  • Exercitaţi forţă de apăsare numai coliniar cu burghiul şi nu apăsaţi excesiv. Burghiele se pot îndoi, ceea ce poate duce la ruperea lor sau la pierderea controlului, provocând răniri.

  • Opriţi imediat scula electrică, în cazul în care accesoriul se blochează. Fiţi pregătiţi pentru momente de reacţie puternice care generează recul. Accesoriul se blochează dacă scula electrică este sprasolicitată sau este înclinată greşit în piesa de lucru.
  • Folosiţi detectoare adecvate pentru a localiza conducte de alimentare ascunse sau adresaţi‑vă în acest scop regiei locale furnizoare de utilităţi. Contactul cu conductorii electrici poate duce la incendiu şi electrocutare. Deteriorarea unei conducte de gaz poate provoca explozii. Străpungerea unei conducte de apă provoacă pagube materiale.
  • Înainte de a pune jos scula electrică aştep‌taţi ca aceasta să se oprească complet. Dispozitivul de lucru se poate agăţa şi duce la pierderea controlului asupra sculei electrice.
  • Asiguraţi piesa de lucru. O piesă de lucru fixată cu dispozitive de prindere sau într‑o menghină este ţinută mai sigur decât cu mâna dumneavoastră.
  • În cazul deteriorării sau utilizării necorespunzătoare a acumulatorului, se pot degaja vapori. Acumulatorul poate arde sau exploda. Aerisiţi bine încăperea şi solicitaţi asistenţă medicală dacă starea dumneavoastră de sănătate se înrăutăţeşte. Vaporii pot irita căile respiratorii.
  • Nu deschideţi acumulatorul. Există pericol de scurtcircuit.
  • În urma contactului cu obiecte ascuţite ca de exemplu cuie sau şurubelniţe sau prin acţiunea unor forţe exterioare asupra sa, acumulatorul se poate deteriora. Se poate produce un scurtcircuit intern în urma căruia acumulatorul să se aprindă, să scoată fum, să explodeze sau să se supraîncălzească.
  • Utilizaţi acumulatorul numai pentru produsele oferite de acelaşi producător. Numai astfel acumulatorul va fi protejat împotriva unei suprasolicitări periculoase.

Feriţi acumulatorul de căldură, de asemenea, de exemplu, de radiaţii solare continue, foc, murdărie, apă şi umezeală. În caz contrar, există pericolul de explozie şi scurtcircuit.

  • Prindeţi strâns scula electrică cu ambele mâini în timpul lucrului şi asiguraţi-vă o poziţie stabilă. Scula electrică este condusă mai sigur cu ambele mâini.
  • După o utilizare îndelungată, lasă adaptorul pentru ciocan să se răcească înainte de a-l manevra. Adaptorul pentru ciocan se poate înfierbânta puternic în cazul utilizării îndelungate.