Instrucţiuni de lucru

Observaţie: Nu acoperiţi fantele de aerisire (4) ale sculei electrice în timpul funcţionării acesteia, în caz contrar, se va reduce durata de viaţă utilă a acesteia.

Din cauza antrenării oscilante, accesoriul oscilează înainte şi înapoi de până la 20000 de ori pe minut înainte şi înapoi. Aceasta permite lucrul de precizie într-un spaţiu foarte mic.

Lucrează cu o forţă de apăsare redusă şi uniformă, în caz contrar, randamentul de lucru scade şi accesoriul se poate bloca.

În timpul lucrului, deplasează înainte şi înapoi scula electrică, astfel încât accesoriul să nu se încălzească prea mult şi să nu se blocheze.

  • Folosiţi numai pânze de ferăstrău nedeteriorate, impecabile. Pânzele de ferăstrău îndoite sau tocite se pot rupe şi influenţa negativ tăierea sau pot provoca recul.
  • În cazul debitării materialelor de construcţii uşoare, respectaţi reglementările legale şi recomandările producătorilor de materiale.
  • Este permisă tăierea cu pătrundere directă numai în materiale moi ca lemnul, gips cartonul, s.a.!

Înainte de a efectua debitări cu pânzele de ferăstrău HCS în lemn, plăci aglomerate, materiale de construcţii etc., verificaţi dacă acestea nu prezintă corpuri străine precum cuie, înşurubare sau altele asemănătoare. Îndepărtaţi corpurile străine dacă este cazul sau folosiţi pânze de ferăstrău din bimetal.

Observaţie: În cazul tăierii de separare a plăcilor de faianţă, utilizarea prelungită a accesoriului se poate solda cu uzura înaltă a acestuia.

Performanţele de îndepărtare a materialului şi aspectul şlefuirii sunt determinate în principal de alegerea foii abrazive, de treapta numărului de vibraţii preselectată şi de forţa de apăsare.

Numai foile abrazive impecabile au un randament optim la şlefuire şi menajează scula electrică.

Aveţi grijă să menţineţi o presiune de apăsare constantă, pentru a prelungi durabilitatea foilor abrazive.

Mărirea exagerată a presiunii de apăsare nu duce la creşterea randamentului la şlefuire ci la uzura mai mare a sculei electrice şi de foii abrazive.

Pentru şlefuirea la punct fix în colţuri, pe muchii şi în locurile greu accesibile, puteţi lucra numai cu vârful sau muchia plăcii de şlefuire.

În cazul şlefuirii punctiforme, foaia abrazivă se poate înfierbânta puternic. Reduceţi numărul de vibraţii şi forţa de apăsare şi lăsaţi cu regularitate foaia abrazivă să se răcească.

Nu mai folosiţi pentru alte materiale o foaie abrazivă care a fost deja utilizată la prelucrarea metalului.

Utilizaţi numai accesorii de şlefuire Bosch originale.

În cazul lucrărilor de şlefuire, fixaţi întotdeauna un sistem de aspirare a prafului.

Pentru răzuire, selectaţi o treaptă superioară a numărului de vibraţii.

În cazul suprafeţelor moi (de exemplu, lemn), lucraţi cu un unghi mic şi cu o forţă de apăsare redusă. În caz contrar, şpaclul poate tăia substratul.

Dacă este folosită conform destinaţiei, scula electrică nu poate fi suprasolicitată. În caz de solicitare prea puternică sau dacă se părăseşte domeniul temperaturilor admise pentru acumulator, turaţia se va reduce sau scula electrică se va opri. În cazul reducerii turaţiei, scula electrică va funcţiona din nou la turaţie maximă numai după atingerea temperaturii admise a acumulatorului sau după scăderea sarcinii căreia îi este supusă. În caz de oprire automată, deconectaţi scula electrică, lăsaţi acumulatorul să se răcească şi porniţi apoi din nou scula electrică.