Funcţia de avertizare privind necesitatea de calibrare CAL guard

Senzorii funcţiei de avertizare privind necesitatea de calibrare CAL guard monitorizează starea aparatului de măsură chiar şi atunci când acesta este deconectat. Dacă aparatul de măsură nu este alimentat cu energie electrică de la acumulator sau baterii, un dispozitiv intern de stocare a energiei asigură monitorizarea continuă prin intermediul senzorilor timp de 72 de ore.

Senzorii se activează de la prima punere în funcţiune a aparatului de măsură.

Declanşarea funcţiei de avertizare privind necesitatea de calibrare

Imediat ce se produce unul din următoarele evenimente, funcţia de avertizare privind necesitatea de calibrare CAL guard se activează, iar indicatorul CAL guard (3) se aprinde în roşu:

  • Interval de calibrare expirat (la 12 luni).
  • Aparatul de măsură a fost depozitat în afara domeniului temperaturilor de depozitare.
  • Aparatul de măsură a fost supus unor trepidaţii masive (de exemplu, impact cu solul în urma căderii).

În „Bosch Levelling Remote App” puteţi vizualiza care dintre cele trei evenimente de calibrare s-a activat. În absenţa aplicaţiei, aceasta cauză nu poate fi identificată, iar aprinderea indicatorului CAL guard (3) transmite numai necesitatea verificării preciziei de nivelare.

După declanşarea avertizării, indicatorul CAL guard (3) rămâne aprins până când este verificată precizia de nivelare, iar apoi indicatorul este dezactivat.

Procedura în cazul declanşării funcţiei de avertizare privind necesitatea de calibrare

Verificaţi precizia de nivelare a aparatului de măsură vezi Verificarea preciziei aparatului de măsură.

Dacă abaterea maximă nu este depăşită la nicio verificare, dezactivează indicatorul CAL guard (3). Pentru aceasta, apasă simultan tasta mod Receptor (5) şi tasta Bluetooth® (9) şi menţine-le apăsate timp de cel puţin 3 secunde. Indicatorul CAL guard (3) se stinge.

Dacă la una dintre verificări aparatul de măsură depăşeşte abaterea maximă admisă, predaţi-l în vederea reparării la un service autorizat Bosch.