Instalaţia electrică

Cu aparatele de măsurare a temperaturii de la Bosch ai la dispoziţie ajutoarele perfecte pentru activitatea ta zilnică de electrician.

Acestea te ajută să detectezi în mod sigur şi eficient defecţiunile, solicitările, coroziunea, defectele interne şi rezistenţele, vizualizând rapid şi uşor temperaturile pe afişajul de dimensiuni mari. Printr-un singur clic poţi obţine o imagine de ansamblu detaliată asupra distribuţiei temperaturii din instalaţie.

Pe lângă faptul că te ajută să economiseşti timp, Thermo-Trio îţi optimizează şi nivelul de siguranţă atunci când trebuie luată în calcul căldura sensibilă. De asemenea, poţi obţine informaţii precise de la o distanţă sigură pentru planificarea următorilor paşi.

Dacă ulterior trebuie să clarifici clientului situaţia concretă sau să îi explici un proces de reparaţie, schiţele clare şi transparente sunt extrem de utile. În acest sens te ajută şi posibilitatea de interconectare a aparatelor noastre cu aplicaţia sau PC-ul: astfel, poţi crea rapid şi cu minimum de efort documentaţii relevante şi rapoarte detaliate.

Posibilităţi de utilizare


Verificarea cutiilor de siguranţe

Cutiile de siguranţe au un rol important în activitatea ta de zilnică de electrician. Însă, adesea, detaliile din cadrul unor astfel de instalaţii nu sunt întotdeauna la vedere. Fie că este vorba despre scopuri preventive sau despre detectarea defecţiunilor, când vine vorba de localizarea siguranţelor slabe, defecte sau suprasolicitate sau de detectarea unei subdistribuţii, modelele GTC de la Bosch îţi arată, printr-o simplă atingere de buton, unde există anomalii.

Trebuie avute în vedere următoarele aspecte: Ia întotdeauna în considerare diferenţa de temperatură dintre componentele suspecte şi componentele cu o construcţie identică, la fel de solicitate şi ascunse. Aceasta înseamnă că: O siguranţă fierbinte ar trebui să fie comparată mai întâi cu o altă siguranţă înainte de a putea aprecia dacă temperatura ridicată este de fapt problematică sau nu. În plus, evaluarea distribuţiei temperaturii depinde şi de starea de funcţionare a instalaţiei. După cum observi, camerele noastre de termoviziune nu pot decide în locul tău care sunt componentele suspecte; pentru aceasta este nevoie, totuşi, de expertiza ta în calitate de electrician – acestea, însă, te ajută să detectezi anomaliile astfel încât să poţi economisi timp şi să te poţi concentra asupra lucrurilor esenţiale.

Cu camera de termoviziune GTC 600 C Professional poţi înregistra chiar şi notiţe vocale în timpul utilizării – în felul acesta nu se pierd informaţii şi, ulterior, fiecare imagine termică poate fi atribuită în mod clar tabloului de comandă în cauză. Cu termodetectorul GIS 1000 C Professional pătrunzi în cele mai mici detalii: acesta îţi oferă informaţii suplimentare, cum ar fi umiditatea relativă a aerului.

verificare-cutii-de-siguranţă-imagine-termică
verificare-cutii-de-siguranţă-imagine-reală
verificare-cutii-de-siguranţă-imagine-termică 1
verificare-cutii-de-siguranţă-imagine-reală 1
Verificarea conexiunilor prin cablu

Conexiunile prin cablu slăbite sau suprasolicitate pot fi, de asemenea, determinate mult mai rapid cu ajutorul camerelor de termoviziune Bosch. O singură privire este suficientă, deoarece, pe afişajul mare al GTC, conexiunile prin cabluri cu temperaturi mai ridicate sunt diferenţiate clar din punct de vedere coloristic de cele cu temperatură normală.

Aşadar, tu, în calitate de electrician, poţi lua măsuri imediate şi poţi remedia problema legată de suprasolicitare – şi asta, înainte de ca situaţia să se agraveze. Dar, chiar dacă mirosul de ars este deja în aer şi a apărut o situaţie periculoasă, cu ajutorul modelelor GTC poţi localiza cu precizie zona supraîncălzită şi, în consecinţă, poţi contracara problema prin luarea măsurilor necesare.

Ai în vedere şi acest lucru: Compară întotdeauna zonele mai calde cu componentele cu o construcţie identică, iar apoi asigură-te că încălzirea nu este o simplă reflexie pe suprafaţă (de exemplu, în cazul elementelor metalice de îmbinare).

Recomandare de lectură: explicaţiile noastre cu privire la gradul de emisii de la Campusul Thermo .

verificare-conexiuni-prin-cabluri-imagine termică
verificare-conexiuni-prin-cabluri-imagine-reală
Verificarea componentelor electrice

Verificarea componentelor electrice este adesea complexă şi extrem de periculoasă din cauza supraîncălzirii. Însă, datorită camerelor de termoviziune de la Bosch poţi detecta, foarte uşor şi de la o distanţă sigură, defecţiunile de contact sau conexiunile înfăşurate problematice, de exemplu, pe plăcile cu cablaj imprimat. Dacă sunt detectate temperaturi ridicate, ramificaţiile şi sarcinile circuitului electric ar trebui să fie examinate pentru a se stabili dacă există o problemă. Totuşi, dacă sunt afişate zone reci, acest lucru poate indica, de exemplu, faptul că o componentă s-a defectat.

Ai în vedere faptul că nu examinezi componenta în sarcină electrică scăzută, ci la sarcină maximă. Astfel, eviţi ca zonele fierbinţi să pară mai reci decât sunt în realitate la sarcină maximă. De asemenea, reţine faptul că camerele noastre de termoviziune afişează numai temperaturile suprafeţelor. În cazul componentelor încapsulate în carcase sau amplasate în spatele capacelor, temperaturile pot fi mult mai mari.

Indiferent de ce provocări trebuie să depăşeşti, camerele noastre de termoviziune de mare putere îţi oferă în cel mai scurt timp informaţiile esenţiale, astfel încât să poţi iniţia direct paşii următori sau să efectuezi măsurători suplimentare.

verificare-componente-electrice-imagine termică
verificare-componente-electrice-imagine termică
aplicaţii-electrice-thumbnail-pdf

Descărcări privind tema Instalaţia electrică

Descarcă aici în format compact toate informaţiile de pe această pagină.

Găseşte cel mai apropiat distribuitor autorizat Bosch Professional

Cod poştal, oraş sau stradă
Suport clienți

Luni– Vineri:
09:00 - 18:00
contact.pt@ro.bosch.com
FAQ

Aici poţi găsi răspunsuri la întrebări frecvente privind toate aspectele serviciilor noastre. Întrebările şi răspunsurile sunt sortate clar pe teme – astfel încât să găseşti rapid ceea ce cauţi.

Află mai multe